Un sondaj al firmei franceze Ipsos atesta ca jumatate dintre francezi au o parere proasta despre Romania

In luna februarie a acestui an, la cererea Oficiului Roman de Promovarea a Turismului, firma franceza de sondaje, Ipsos, a efectuat un studiu referitor la imaginea turistica a Romaniei in Franta. Cercetarea a avut 930 de subiecti cu varste peste 18 ani, inclusiv persoane care activeaza in turism.

Jumatate dintre persoanele participante la acest studiu au o parere proasta despre Romania, datorata unor elemente negative, printre care se numara gripa aviara din Delta Dunarii, o treime sunt neutre si doar 2% considera ca Romania este o tara frumoasa. Doar 5% dintre francezi stiu ca Romania urmeaza sa adere la Uniunea Europeana iar 90% n-au stiut sa pozitioneze geografic tara noastra, precizand doar ca este o tara estica.

Peste doua treimi dintre persoanele chestionate asociaza Romania cu un bogat patrimoniu cultural si cu un raport atractiv calitate-pret insa semnaleaza minusurile in privinta conditiilor de cazare si a distractiilor de noapte, mai putin de jumatate dintre cei intervievati considerand ca detinem suficiente cluburi, baruri si restaurante.

Trei sferturi dintre francezi considera ca nu sunt bine informati cu privire la posibilitatile turistice oferite de tara noastra iar operatorii turistici din Franta acuza autoritatile romane de lipsa de promovare.

Operatorii turistici intervievati considera ca atuurile tarii noastre sunt curele termale la preturi scazute, plajele cu nisip fin si de dimensiuni mari si ospitalitatea romanilor cu care intampina turistii, 69% dintre cei chestionati apreciind modul in care sunt intampinati turistii straini in Romania. Totodata, operatorii turistici atrag atentia asupra contrastelor naturale dintre regiuni, care ar putea fi valorificate prin organizarea de circuite turistice in tara.

Doar 39% dintre persoanele intervievate sunt interesate de Romania, spre deosebire de Ungaria, Croatia, Rusia, Polonia, Bulgaria si Cehia, destinatii preferate de jumatate dintre francezi, in majoritate barbati, cu studii liceale si un venit lunar net cuprins intre 2.000 si 3.000 EUR.
Source: Cotidianul