La inceputul acestei saptamani s-a deschis hotelul Marshal Garden clasificat la 5 stele. Hotelul situat in zona Dorobanti din Bucuresti, a necesitat o investitie de peste 5 mil. EUR.
Unitatea dispune de 63 de camere si o sala de conferinte care poate gazdui pana la 450 de persoane. La ultimul etaj se afla un restaurant cu specific international, iar acoperisul hotelului adaposteste o terasa, florile si plantele fiind majoritare in acest loc, de unde si denumirea locatiei de Marshal Garden.
Ana Maria Moanta, directorul de marketing al companiei a declarat ca pana la finalul anului sunt rezervate toate sambetele pentru nunti si se asteapta la 4.000 de participanti la aceste evenimente private. Nuntile vor aduce incasari de 200.000 EUR hotelului.
Hotelul este patronat de Ion Antonescu, detinatorul agentiei de turism Marshal, cladirea fiind ridicata de la zero, pe parcursul a 2 ani, din fonduri proprii si imprumut.
Marshal Turism mai detine un hotel de 3 stele in zona Batistei din Bucuresti.
Source: Daily Business