Ma trezesc la 7.00 si incerc sa butonez putin, dar il trezesc si pe Andrei, care, in dimineata asta, se pare ca are limbarita. Se trezeste si Mike, ar incerca sa adoarma la loc dar Andrei nu il lasa deloc. Parca este un zgomot continuu, de fond, gros si infundat, care nu inceteaza orice ar fi. Imi este foarte greu sa ma concentrez si sper ca nu scriu tampenii prea mari. Nu inteleg cum poate vorbi asa legat, trecand de la o ideea la alta, aproape fara pauza sa respire. Subiectele par ca nu conteaza. Trece prin fete, motoare, mancare, iar fete, iar manacare, haine si iar motoare. Intr-un final, ies toti afara, eu mai raman putin in sacul de dormit, dar mi se face si mie rece la maini si incep sa imi strang lucrurile ca sa plec. Ma duc mai jos, il trezesc pe Tweety care pare ca paste alaturi de o vaca, in curtea cabanei, ma spal la izvor inconjurat de ceturile care se misca repede manate de un vant taios si intru in cabana unde vad ca baietii s-au apucat deja sa manace si Andrei mi-a facut si mie un ceai.
Source: 2roti2picioare.blogspot