Turism Felix: profit net de 9,6 milioane RON, in primele noua luni

In primele noua luni ale acestui an, compania hoteliera Turism Felix a raportat un profit net de 9,6 milioane RON, in scadere cu 6,8% fata de rezultatul inregistrat in aceeasi perioada a anului trecut, de 10,3 milioane RON.

In perioada analizata, afacerile societatii au scazut cu aproximativ 2,3%, de la un nivel de 44,1 milioane RON, pana la 43,1 milioane RON. Veniturile totale au fost de 45,2 milioane RON in perioada ianuarie – septembrie 2009, reprezentand aproximativ 87% din nivelul estimat pentru acest an.

Veniturile estimate pentru acest an se ridica la 52,2 milioane RON, cu 11% sub nivelul realizat anul trecut, de 58,7 milioane RON.

Pentru acest an, Turism Felix estimeaza un profit brut de 7,5 milioane RON, in scadere cu aproximativ 32% fata de profitul realizat in 2008, de 11,1 milioane RON.

La sfarsitul lunii septembrie, compania dispunea de lichiditati in valoare de 5,9 milioane RON, in scadere cu 36,6% fata de lichiditatile pe care le avea la inceputul anului, de 9,3 milioane RON.

Cel mai important actionar al societatii este SIF Transilvania care detine 63,2% din actiuni, urmat de SIF Oltenia cu un pachet de 16,86% din actiuni.

Source: Daily Business