Turabo Cafe va deschide o unitate in zona Unirii din Bucuresti

Proprietarul lantului de cafenele Turabo, Tudor Niculescu, a preluat un spatiu de 200 mp in zona Unirii din Bucuresti, unde va deschide in aceasta luna o cafenea, in urma unei investitii de 150.000 EUR.

Aceasta cafenea ar fi a saptea deschisa anul acesta, din cele 12 care erau propuse initial pentru acest an. Tudor Niculescu a declarat ca singurul motiv pentru care nu s-a atins targetul propus este lipsa spatiilor comerciale care sa se ridice la standardele companiei, in special in Bucuresti.

Recent, Turabo a semnat si un parteneriat cu Anchor Grup pentru un spatiu de 75 mp in Plaza Romania.

Compania a ales pentru extinderea din acest an si doua aeroporturi, din Timisoara si Cluj.

In prezent, in toata tara sunt 44 de unitati Turabo Cafe, iar conducerea companiei a precizat ca nu a inchis pana in prezent nicio unitate, insa a relocat doua dintre cafenelele existente, din Brasov si Busteni.

Anul trecut, planurile omului de afaceri vizau constructia unui hotel de 5 stele in Bucuresti, in apropiere de Piata Universitatii si a unui resort in Busteni.

Source: Ziarul Financiar