Presedintele Asociatiei Nationale a Salvatorilor Montani, Mircea Opris, a precizat ca salvamontistii din judetele Brasov, Arges, Gorj, Mehedinti si Alba, au semnalat faptul ca unele trasee montane din aceste zone au fost intrerupte de catre noii proprietari ai terenurilor retrocedate, unii dintre acestia imprejmuind chiar cu garduri suprafetele detinute.
Un exemplu in acest sens este judetul Brasov, unde doua trasee principale, Bran – Gutanu si Valea Simon – varful Omu, plus alte doua trasee secundare se afla in aceasta situatie. Acelasi lucru se intampla si in judetul Arges pe traseele care urca spre Fagaras. Deocamdata, salvamontistii trebuie sa ii informeze pe turisti despre accesibilitatea traseelor.
Mircea Opris a declarat ca a facut deja demersuri la Bucuresti pentru o discutie cu autoritatile, in urma careia spera sa obtina dreptul de servitute al traseelor montane care traverseaza proprietati private, potrivit reglementarilor din alte tari. Aceasta in contextul in care autoritatile romane intentioneaza sa investeasca anul viitor 30.000 EUR intr-o campanie de refacere a traseelor montane, a refugiilor si a bazelor de salvare.
Deocamdata se intrevad doua alternative, realizarea de trasee ocolitoare sau instituirea de catre proprietarii terenurilor a unei taxe pentru turistii care le traverseaza.
Source: Realitatea Romaneasca