Transilvania Development va investi 5 milioane EUR in extinderea capacitatilor de cazare la City Plaza

Compania Transilvania Development, TD, care administreaza hotelul City Plaza clasificat la 4 stele si hotelul Central Plaza clasificat la 3 stele din Cluj-Napoca, intentioneaza ca in urmatorii 2 ani sa investeasca aproximativ 5 milioane EUR in extinderea capacitatilor de cazare la City Plaza.

In 2006, compania a achizitionat un teren de aproximativ 1.000 mp in vecinatatea constructiei existente, pretul de achizitie fiind de aproximativ 500 EUR/mp. Noua aripa care va fi construita va dubla spatiile de cazare existente, la 90 de camere. De asemenea, se vor amenaja 3 noi restaurante cu capacitate de la 40 pana la 300 locuri, precum si de o piscina, a declarat Nina Moldovan, director general City Hotels Romania.

In prezent hotelul detine o capacitate de 42 camere, 1 restaurant cu 150 de locuri, 1 cafenea cu 20 de locuri si 1 centru de conferinte.

Pentru acest an conducerea companiei estimeaza o crestere a cifrei de afaceri cu aproximativ 10%, la aproximativ 2 milioane EUR pentru cele doua hoteluri, in comparatie cu 2006. O sursa de crestere a indicatorilor financiari va fi noua politica tarifara care face diferenta intre high si low season si de asemenea, faptul ca City Central va intra in al doilea an de functionare.

Nina Moldovan a declarat ca in 2006 gradul mediu de ocupare al celor doua unitati de cazare a fost de 67% iar in structura clientelei, contractele corporate au avut cea mai mare pondere, de 45%, evenimentele si turismul business de tranzit contribuind cu 25% fiecare. De asemenea, 44% dintre clienti hotelurilor au fost straini.

Proiectele Transilvania Development pentru perioada urmatoate mai prevad extinderea conceptului City Hotels si in alte zone, precum Delta Dunarii, Valea Prahovei sau Timisoara, unde se ia in vedere segmentul de corporate events dar si cel de leisure, a precizat Nina Moldovan.

Transilvania Development este detinuta de omul de afaceri clujean Sorin Dan, care mai detine afaceri in domeniul imobiliar si pe piata de capital.
Source: Ziarul Financiar