Trafic de peste 8,23 milioane de pasageri pe aeroporturile din Romania, in primele noua luni din 2013

In primele noua luni ale anului 2013, aeroporturile din Romania au inregistrat un trafic de peste 8,23 milioane de pasageri, potrivit statisticilor Ministerului Transporturilor. Dintre acestia, mai mult de 4,15 milioane de pasageri au plecat de pe aeroporturile romanesti, iar 4,08 milioane au sosit in Romania.
Pe rutele interne, au fost transportati 846.000 de pasageri, in timp ce pe cursele internationale au fost transportati 7,39 milioane de pasageri.
Totodata, in perioada analizata, aeronavele au transportat 22.800 tone de marfuri, din care 100 tone in plan national.
Numarul miscarilor de aeronave a fost, in primele noua luni ale anului, de 97.866.
Ca o comparatie, in 2012, numarul pasagerilor care s-au imbarcat sau au debarcat pe aeroporturile romanesti a fost de 10,728 milioane de persoane.

Source: Economica