Taxele suplimentare cresc veniturile companiilor low-cost

Serviciile contra-cost oferite de operatorii aerieni cu tarife scazute reprezinta o sursa importanta de venit, incasarile din taxarea suplimentara le pot aduce pana la 20% in totalul afacerilor.

40% dintre pasagerii My Air apeleaza la servicii suplimentare.

Natasa Kazmer, director de comunicare al Wizz Air, a declarat ca aproximativ 75-80% dintre pasagerii companiei folosesc in medie unul sau mai multe servicii suplimentare.

In cazul Wizz Air, ponderea serviciilor contra-cost este de aproximativ 20% din totalul incasarilor si sunt o componenta in crestere a activitatii companiei. Compania a raportat pentru anul 2008 o cifra de afaceri de 59 milioane EUR, aproximativ 12 milioane EUR provenind din serviciile extra oferite la imbarcare sau in timpul zborului.

Florentina Ivan, marketing manager al Blue Air, a declarat ca serviciile care nu sunt incluse in pretul biletului reprezinta circa 10% din cifra de afaceri anuala. In 2008, cifra de afaceri a Blue Air a fost de 120 milioane EUR, din care 12 milioane EUR au provenit din serviciile contra-cost.

Andreas Engel, PR manager Germanwings, a declarat ca aproximativ 5% din veniturile companiei provin din serviciile de catering oferite in timpul zborului.

Operatorii low-cost taxeaza toate serviciile suplimentare, de la servicii de catering, la surplus de bagaje, la alegerea locului in aeronava, la prioritatea la imbarcare, booking, modificare de data, nume sau ruta.

Source: Wall-Street