Reprezentantii Serviciului Public de Impozite si Taxe, SPIT Constanta, au anuntat ca taxa de promovare a statiunii Mamaia este obligatorie atat pentru agentii economici, cat si pentru proprietarii locuintelor detinute in statiune, valoarea acesteia variind intre 100 si 4.000 RON/an.
Potrivit acestora, neachitarea taxei la termenul scadent atrage dupa sine majorari de intarziere in cuantum de 2% pentru fiecare luna sau fractie de luna.
Acestia au mentionat, totodata, ca reprezinta contraventii depunerea peste termen a declaratiilor, nedepunerea declaratiilor, depunerea declaratiilor cu informatii eronate, nedeclararea in termen de 30 de zile a modificarilor intervenite care conduc la recalcularea taxei, amenzile fiind cuprinse intre 279 si 696 RON pentru persoanele fizice, persoanelor fizice autorizate, intreprinderilor individuale si intreprinderilor familiale si intre 1.116 si 2.500 RON, in cazul persoanelor juridice.
Source: Economica