Strategia UE pentru Regiunea Dunarii va incepe cu dezvoltarea unei platforme informatice de comunicare

Eugen Curteanu, secretar de stat in cadrul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, MDRT, a declarat ca strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunarii va incepe cu dezvoltarea unei platforme informatice de comunicare.

Procesul de implementare al Strategiei UE pentru Regiunea Dunarii va demara oficial o data cu adoptarea, in luna iunie a acestui an, a concluziilor Consiliului European, prin coordonarea pe orizontala a actiunilor si proiectelor propuse de fiecare tara participanta in domeniile prioritare care i-au fost atribuite.

MDRT coordoneaza, alaturi de ministerul de resort din Bulgaria, unul dintre cele trei domenii care revin Romaniei in parteneriat cu alte state, turismul si cultura, avand calitatea de vicepresedinte responsabil cu planificarea implementarii in cadrul Forumului National.

Ministerul are in pregatire o serie de proiecte menite sa vina in sprijinul implementarii actiunilor si proiectelor din Planul de Actiune al Strategiei, intre care crearea unei platforme informatice de comunicare pentru implementarea Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunarii la nivel national si crearea unui Cluster Dunarean pentru Turism si Patrimoniu Cultural, menit sa grupeze si sa stabileasca legaturi intre actorii din regiune care impartasesc valori si obiective comune, a mai precizat Eugen Curteanu.

Romania va mai coordona domeniul transporturi fluviale si gestionarea riscurilor generate de fenomene extreme, ca urmare a deciziei luate de Comisia Europeana pe baza ofertelor de coordonare prezentate de cele 14 state din bazinul Dunarii.

Source: Daily Business