Statiunile montane locale nu sunt atractive din cauza lipsei investitiilor

In 2007, peste 200.000 de turisti romani si-au petrecut vacantele in statiunile montane din Austria, jumatate dintre ei alegand sezonul de iarna. Pentru acest an se estimeaza ca numarul pachetelor turistice cumparate de romani pentru Austria va creste cu cel putin 30%.

Lucian Boronea, director general al agentiei de turism Accent Travel&Events, este de parere ca Romania, ca destinatie de schi, este o tara cu un mare potential.

Printre problemele intampinate de zonele montane din Romania se numara lipsa investitiilor in amenajarea partiilor si prin urmare infrastructura de schi slab dezvoltata, locuri putine de cazare si inexistenta altor atractii de tip centre spa sau piscine.

In regiunea austriaca Salzburg s-au investit circa 71 milioane EUR pentru sezonul de iarna 2008-2009 pentru instalatiile de urcare, asigurarea zapezii si serviciile oferite in Salzburg, iar aproape 80% din partiile de schi pot fi acoperite cu zapada artificiala daca este cazul, a declarat Gerhard Leskovar, marketing manager pe Europa Centrala si de Est, Asia si Orientul Mijlociu al Salzburg State Board of Tourism. Salzburg a atras 21.000 de turisti romani in sezonul de iarna precedent.

Traian Badulescu, purtatorul de cuvant al Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism din Romania (ANAT), apreciaza ca limita de cazare din zonele montane romanesti influenteaza cresterea pretului in anumite momente ale anului, cererea depasind cu mult oferta in aceste perioade.

Source: Ziarul Financiar