Spania scoate la vanzare aeroportul din Ciudad Real pentru doar 100 mil. EUR

Spania scoate la vanzare pentru 100 mil. EUR aeroportul construit in Ciudad Real. Aeroportul a fost deschis in 2009 dupa o investitie de 1 mld. EUR si a fost inchis in luna aprilie 2012 din cauza traficului foarte redus.
Aeroportul, care a fost construit pentru un trafic de 10 milioane de pasageri pe an, dispune de 4 km de pista, un centru pentru vizitatori, un parc industrial vast si un turn de control de 50 m inaltime. De asemenea, dispune de acces bun la reteaua nationala de autostrazi si spatii generoase de parcare.
Compania CR Aeropuertos, operatorul terminalului de la Ciudad Real, a intrat in faliment in urma cu 3 ani, iar aeroportul va fi scos la licitatie pentru plata datoriilor catre creditori.
Procesul de vanzare va fi demarat pe 16 decembrie si va fi incheiat pe 29 decembrie, iar participantii la licitatie vor trebui sa propuna preturi de peste 100 mil. EUR si sa constituie garantii echivalente cu 5% din valoarea ofertei.

Source: Wall-Street