Sosirile si innoptarile au crescut in luna iulie

In luna iulie a acestui an, sosirile inregistrate in structurile de primire turistica au insumat 1005,7 mii, in crestere cu 12,5% fata de cele din aceeasi luna din 2011. Dintre acestea, 81,3% au reprezentat sosirile turistilor romani si 18,7% sosirile turistilor straini.
Sosirile in hoteluri detin in luna iulie 2012 o pondere de 73,5% din totalul sosirilor in structurile de primire turistica cu functiuni de cazare, in crestere cu 10,8% fata de luna iulie 2011.
Innoptarile inregistrate in structurile de primire turistica au insumat in luna iulie 2992,2 mii, in crestere cu 12% fata de cele din luna iulie a anului trecut. Dintre acestea, 86,9%  au fost turisti romani si 13,1% au fost turisti straini.
Indicele de utilizare neta a locurilor de cazare in luna iulie a fost de 34,9% pe total structuri de cazare turistica, in crestere cu 3,8% fata de luna iulie 2011.
Indicele de utilizare neta a locurilor de cazare la hoteluri a fost de 43,3%.
Sosirile vizitatorilor straini in Romania, inregistrate la punctele de frontiera, au fost in luna iulie de 996,9 mii, in crestere cu 5,5% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Majoritatea vizitatorilor straini provin din tari situate in Europa, respectiv 93,9%. Din statele Uniunii Europene s-au inregistrat 54,1% din totalul sosirilor vizitatorilor straini in Romania.
Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au inregistrat din Ungaria – 28,4%,
Bulgaria – 17,9%, Polonia – 12,3%, Germania – 9,4%, Italia – 6,1% si Austria – 4,1%.
Plecarile vizitatorilor romani in strainatate, inregistrate la punctele de frontiera, au fost in luna iulie de 1111,8 mii, in crestere cu 1,4%, comparativ cu aceeasi perioada din 2011, iar mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de vizitatorii romani pentru plecarile in strainatate, reprezentand 78% din numarul total de plecari.
In perioada ianuarie – iulie, sosirile inregistrate in structurile de primire turistica au insumat 4193,3 mii, in crestere cu 12,6% fata de cele din aceeasi perioada a anului trecut. Sosirile turistilor romani au reprezentat 77,9%, iar turistii straini au reprezentat 22,1% din numarul
total de sosiri.
Sosirile in hoteluri detin o pondere de 76% din totalul sosirilor in structurile de primire turistica cu functiuni de cazare, in crestere cu 11,3% fata de perioada ianuarie – iulie 2011.
Innoptarile inregistrate in structurile de primire turistica in perioada analizata au insumat 10040,5 mii, in crestere cu 9,3% fata de cele din perioada ianuarie – iulie 2011. Innoptarile turistilor romani au reprezentat 81,6% din numarul total de innoptari, iar innoptarile turistilor straini au reprezentat 18,4%.
Indicele de utilizare neta a locurilor de cazare in perioada ianuarie – iulie 2012 a fost de 24,1% pe total structuri de cazare turistica, in scadere cu 0,1% fata de aceeasi perioada a anului trecut.
Indicele de utilizare neta a locurilor de cazare in hoteluri a fost de 29,8%.
Sosirile vizitatorilor straini in Romania, inregistrate la punctele de frontiera, au fost in perioada ianuarie – iulie 2012 de 4433,4 mii, in crestere cu 4,1% fata de perioada similara din 2011. Majoritatea vizitatorilor straini provin din tari situate in Europa, respectiv 94,1%, iar din statele Uniunii Europene s-au inregistrat 58,7% din totalul sosirilor vizitatorilor straini in Romania.
Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au inregistrat din Ungaria – 33,5%, Bulgaria – 20,2%, Germania – 9,2%, Italia – 7,2%, Polonia – 6% si Austria – 4,5%.
Plecarile vizitatorilor romani in strainatate, inregistrate la punctele de frontiera, au fost in perioada analizata de 6296,7 mii, in crestere cu 0,5%, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, iar mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de vizitatorii romani pentru plecarile in strainatate, reprezentand 75% din numarul total de plecari.

Source: Amos News