Sonae Sierra a obtinut venituri din chirii in scadere cu 26% in Romania, anul trecut

Sonae Sierra a obtinut anul trecut venituri din chirii mai mici cu aproape 26% in Romania, fata de 2009, potrivit raportului financiar al companiei.
Veniturile din chirii au fost obtinute in cadrul centrului comercial River Plaza Ramnicu Valcea.

Astfel, in 2010, compania a inregistrat venituri din chirii de 2 milioane de euro in River Plaza, fata de 2,7 milioane euro in 2009. River Plaza este singurul centru comercial finalizat aflat in proprietatea Sonae Sierra.

Pe plan european, veniturile din chirii ale grupului au crescut cu 2,2% in 2010, pana la 339 mil. euro, pe piata germana inregistrandu-se o majorare de peste 46% a incasarilor pana la peste 41 mil. euro. In Grecia, veniturile din chirii au scazut de asemenea cu peste 20%, pana la 15,7 mil. euro.

Source: Flux Imobiliar