Asociatia Litoral-Delta Dunarii, ALDD, a anuntat ca sezonul turistic estival 2014 va debuta pe data de 1 MAI cu evenimente ce se vor desfasura simultan in toate statiunile de pe litoralul Marii Negre.
Pe plajele din Navodari, Mamaia, Costinesti, Neptun, Mangalia si in Parcul Primariei din Eforie Sud sunt programate jocuri traditionale in aer liber, urmate de spectacole organizate pe scenele special amenajate, in apropierea plajelor din aceste statiuni.
Adriana Fomenko, consilier in cadrul ALDD a declarat ca ziua de 1 Mai va debuta cu traditionala parada initiata de asociatie, pe intregul litoralul romanesc, de la Mangalia — Eforie — Constanta — Mamaia — Navodari, coloana de masini fiind alcatuita din autobuze etajate, masini de epoca si de raliu, motociclete, masini off-road etc. Seara va continua cu petreceri organizate pana dimineata de cluburile de pe litoral, special deschise pentru cele patru zile libere, un spectaculos joc de artificii si lasere si lansari de lampioane. In statiunea Mamaia, pe plaja, va fi lansat filmul oficial de promovare a statiunii Mamaia.
Source: Financiarul.ro