Pe data de 1 aprilie s-a deschis sezonul de croaziere in Portul Constanta, odata cu sosirea in port a navei fluviale River Concerto. Conducerea Companiei Nationale "Administratia Porturilor Maritime" Constanta a declarat ca, pana in prezent, la terminalul de pasageri al Portului Constanta sunt anuntate 74 de escale, iar lista este in continua actualizare.
Nava fluviala River Concerto a stat in port 3 zile, timp in care cei 160 de turisti au avut programate excursii in judet si in tara.
Prima nava maritima de pasageri care va ajunge in acest sezon in Portul Constanta, MSC "Sinfonia”, este programata sa soseasca pe data de 13 aprilie.
Si in acest sezon va fi disponibila pentru croaziere cu imbarcare din Constanta nava MSC „Orchestra”. Aceasta este programata sa soseasca de patru ori in Portul Constanta, itinerariul de vacanta al acesteia cuprinzand porturi din Grecia, Turcia si Italia.
Anul trecut, la terminalul de croaziere al Portului Constanta au sosit 69 de nave de pasageri, cu 54.616 turisti la bord.
Source: Wall-Street