SIF Transilvania va investi in modernizarea bazelor din Covasna

SIF Transilvania detine 85,88% din SC Turism Covasna SA, care la randul sau administreaza hotelurile Cerbul, Caprioara si Covasna si bazele de tratament aferente.

Presedintele SIF Transilvania, Mihai Fercala, a declarat ca in doi ani societatea va investi 15 milioane de euro in hotelurile si bazele de tratament detinute in statiunea Covasna, apreciind ca valoarea investitiei ar putea fi recuperata in 6-7 ani, ca urmare a cresterii fluxului de turisti dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana. Lucrarile vor fi demarate in luna octombrie, dar se asteapta ca si autoritatile locale sa demareze investitiile necesare in infrastructura, in canalizare, in refacerea cailor de transport si a parcarilor. Investitia consta in modernizarea completa a bazelor de tratament precum si clasificarea celor trei hoteluri la trei stele.

Strategia de investitii a SIF Transilvania prevede, de asemenea, participarea, cu 1,5 milioane de euro, la majorarea de capital al societatatii Turism Felix din Baile Felix. Pe langa Turism Felix si statiunile din Covasna, SIF Transilvania mai detine in portofoliu societatea Turism, Hoteluri si Restaurante Marea Neagra, Tusnad SA si THR Prahova. In primul trimestru al lui 2005, SIF Transilvania a inregistrat o pierdere de 3,8 miliarde de ROL la o cifr? de afaceri de 63,3 miliarde de ROL.
Source: Curierul National