Romanii calatoresc cu avionul de cel mult 3 ori pe an

Potrivit unui studiu efectuat de compania aeriana low-cost easyJet, in Bucuresti, pe un esantion de 500 de respondenti, romanii calatoresc cu avionul de cel mult trei ori pe an. Cel mai important criteriu pentru alegerea companiei aeriene sunt banii.

60% din pasagerii care folosesc serviciile operatorilor low-cost sunt de sex feminin, 46% au varsta cuprinsa intre 18 si 25 de ani, iar 35% prefera sa citeasca in timpul zborului.

Conform studiului, 80% dintre romani aleg calatoria cu avionul atunci cand pleaca in concediu in strainatate, iar doar 11% au afirmat ca zboara in scop de afaceri.

45% dintre romani prefera sa isi rezerve biletele de avion cu o luna inainte de calatorie, in timp ce aproximativ 12% isi cumpara biletul in avans cu doar cateva zile.

Source: 9AM