Romanii au devenit un segment de piata interesant pentru hotelierii bulgari

De curand, hotelierii de pe litoralul bulgaresc au realizat ca afluxul de turisti romani consituie o foarte buna sursa de venit.

In anii anteriori rasfatatii hotelurilor de pe litoralul bulgaresc erau germani, scandinavi sau britanici, situatie datorata conditiilor impuse de marii tour operatori care au investit in statiunile scoase la privatizare in Bulgaria. Investitorii au finantat renovarea, in etape, a intregului litoral dupa modelul impus de ei si au impus conditia ca pe intreaga perioada in care bulgarii vor returna imprumuturile, turistii din tarile de origine ale finantatorilor sa beneficieze in statiunile bulgaresti de oferte foarte avantajoase. La un grad mediu de ocupare anual de aproximativ 80%, jumatate dintre turisti erau germani iar cealalta jumatate scandinavi, britanici si rusi. Cel mai mic procent raportat, intre 3% si 5%, era reprezentat de turistii bulgari. Cote mici se mai consemnau si in cazul vizitatorilor din tarile fostei Iugoslavii sau din Ungaria si rareori al vizitatorilor romani sau ucrainieni.

Directorul agentiei Balkan Travel estimeaza ca, pe masura ce contractele de finantare s-au incheiat, numarul turistilor din tarile de origine ale finantatorilor a scazut. Agentia Balkan Travel aduce in Bulgaria peste 70% din turistii romani care achizitioneaza biletele prin intermediul agentiilor de turism din Romania.

Daca in anii precedenti printre preferintele turistilor romani se numarau statiuni ca Albena, in ultima perioada de timp aceasta statiune nu mai este foarte populara datorita numarului prea mare de turisti romani, aglomeratiei sau taxei de 5% pentru cazarile de weekend. Astfel ca romanii au inceput sa se orienteze spre statiunile din sudul litoralului ca Nessebar, Constantin si Elena sau Coasta Soarelui.

Pentru al treilea an consecutiv Bulgaria ocupa prima pozitie intr-un clasament al tour operatorului Thomas Cook, cu cele mai mici costuri pentru mancare si entertainment.
Source: Business Magazin