Romania si Republica Moldova au semnat un Acord de cooperare in domeniul turismului

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a semnat, impreuna cu ministrul Economiei si Infrastructurii din Republica Moldova, Chiril Gaburici, Acordul intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea in domeniul turismului.
Noul acord prevede intensificarea cooperarii in domenii cheie pentru dezvoltarea sustenabila a turismului in cele doua state.
Romania si Moldova s-au angajat sa incurajeze schimburile reciproce de date si informatii cu privire la legislatia si reglementarile din domeniul turismului, de date statistice, precum si schimbul de experienta in domeniul turistic, a organizarii si dezvoltarii activitatilor de turism.
Totodata, Acordul prevede si intensificarea cooperarii in privinta proiectelor de investitii de interes comun in domeniul turismului, prin dezvoltarea unor proiecte care pot beneficia de sustinerea financiara a Uniunii Europene, precum si prin intermediul unui schimb de informatii sustinut privind investitiile si facilitatile din domeniu.
La capitolul promovare, cele doua tari au convenit asupra elaborarii de materiale de promovare si informare turistica, organizarii de vizite de documentare pentru jurnalisti si experti in domeniu, precum si asupra participarii la evenimente si targuri de turism.
In acest sens, Romania a elaborat deja o ruta culturala comuna cu Republica Moldova, „Ruta Voievodului Stefan cel Mare”. In Romania, ruta cuprinde cetatea Sucevei, Putna, Palatul Culturii din Iasi, Cetatea Neamt, ctitorii ale voievodului din Vaslui si alte locuri incarcate de istoria lui Stefan.
„Drumul vinului” este, de asemenea, un proiect comun care vizeaza dezvoltarea turismului in cele doua tari. Noul traseu cuprinde mai multe crame din Romania si din Republica Moldova si are ca obiectiv promovarea celor doua tari printr-un produs turistic unitar care sa atraga turisti straini, cu precadere din piata asiatica.

Source: Wall-Street