România a înregistrat în mai 2011, comparativ cu luna precedentă, a treia cea mai mare creştere a lucrărilor de construcţii din Uniunea Europeană, în condiţiile în care în UE volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 0,9% iar în zona euro volumul lucrărilor de construcţii a înregistrat o scădere de 1,1%, arată datele prezentate marţi de Oficiul european de Statistică (Eurostat).
La nivelul UE opt state membre au înregistrat o creştere a lucrărilor de construcţii în mai 2011 comparativ cu luna precedentă, în timp ce în cinci ţări membre lucrările de construcţii au scăzut. cele mai mari creşteri s-au înregistrat în Ungaria (6,5%), Polonia (3,7%), România (2,9%) iar cele mai mari scăderi în Slovenia (minus 9,8%), Olanda (minus 2,3%) şi Slovacia (minus 1,3%).
În ritm anual, în luna mai 2011 comparativ cu luna mai 2010, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 1,9% în zona euro şi cu 1% în Uniunea Europeană.
Potrivit datelor disponibile, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut în nouă state membre (inclusiv în România) şi a crescut în cinci ţări membre.
Cele mai mari scăderi s-au înregistrat în Slovenia (minus 30,1%), Spania (minus 17,3%) şi Bulgaria (minus 16,5%) iar cele mai mari creşteri în Polonia (24,7%), Suedia (11,2%) şi Germania (8%). România a înregistrat o creştere de 2,6%.
Source: Flux Imobiliar