Regiunea Paris a pierdut 1,5 milioane de turisti in 2016, din cauza atentatelor

Regiunea Parisului a pierdut 1,5 milioane de turisti in 2016 ca urmare a atentatelor, cele mai mari scaderi inregistrandu-se la numarul turistilor chinezi si japonezi, a anuntat Comitetul regional pentru turism, CRT.
 
Pierderile financiare cauzate de reducerea numarului de turisti in regiunea Paris anul trecut sunt estimate la 1,3 mld. EUR, conform bilantului anual al CRT.
Numarul turistilor din regiunea Ile-de-France a fost de aproape 31 de milioane anul trecut, cu 4,7% mai mic decat in 2015. Numarul turistilor straini s-a redus cu 8,8%, iar cel al turistilor francezi cu 0,8%. In ceea ce priveste numarul total de nopti hoteliere in regiunea Paris, scaderea a fost de 7,2%.
Impactul atentatelor din Paris a fost resimtit si de principalele obiective turistice – Arcul de Triumf a inregistrat o scadere a numarului de vizitatori de 24%, Muzeul Luvru de 13,3%, Palatul Versailles 9,8% si Disneyland de 9,5%.

Source: Economica