RATB suplimenteaza numarul de autobuze pe liniile care fac legatura cu Aeroportul Otopeni

Regia Autonoma de Transport Bucuresti, RATB va suplimenta numarul de autobuze pe liniile catre Aeroportul International Henri Coanda – Otopeni, ca urmare a cresterii numarului de calatori dupa mutarea curselor de pe Aeroportul International Aurel Vlaicu – Baneasa, a anuntat Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, MTI.

Astfel, numarul de autobuze pe linia 780, care face legatura intre Gara Basarab si Aeroportul Henri Coanda, va fi suplimentat cu 34%, iar pe traseul 783, intre Piata Unirii si Aeroportul Henri Coanda, numarul de autobuze va creste cu 20% in zilele lucratoare si cu 50% in zilele de sambata si duminica.

A fost redus si intervalul de timp la care vor circula cele doua autobuze, de la 35 la 25 minute pentru linia 780 si de la 30 la 15 minute pentru linia 783.

In functie de numarul curselor de pasageri programate in cursul noptii, Autoritatea Metropolitana de Transport Bucuresti, AMTB ia in calcul si introducerea unei linii de noapte care sa faca legatura intre Aeroportul Henri Coanda si centrul Bucurestiului.

Source: Amos News