Proprietarii agentiei online de turism Vola.ro vor sa vanda 30% din actiunile grupului care detine firma din Romania si care activeaza si pe pietele din Polonia, Ucraina si Vietnam, a declarat Daniel Truica, managing partner Vola.ro.
Truica, care evalueaza grupul la 27-30 mil. EUR, a declarat ca circa trei sferturi din volumul activitatii grupului este in Polonia, Ucraina se va apropia de 1,5 mil. EUR in acest an, iar activitatea din Vietnam este chiar la inceput.
Acesta a precizat ca nu are actiuni la societatile din Polonia, Ucraina sau Vietnam, insa are o intelegere ca la momentul vanzarii o sa aibe o participatie de 25% in tot grupul, pentru ca se intentioneaza sa se vanda tot grupul, nu doar afacerea din Romania.
Daniel Truica detine 33,3% din Vola.ro, firma inregistrata in Romania, cu afaceri de aproape 21 mil. EUR, in 2012. Restul de 66,6% este in posesia unui fond de investitii polonez inregistrat in Cipru.
Cu banii obtinuti din vanzarea actiunilor ar fi accelerate investitiile in platforma tehnologica si s-ar finanta expansiunea in alte tari. Agentia estimeaza pentru acest an afaceri in crestere cu 30%, pana la 26-27 mil. EUR.
80% din cifra de afaceri este reprezentata de biletele de avion, iar companiile aeriene cu care lucreaza cel mai mult sunt Wizz Air, Tarom si Blue Air. Jumatate din vanzari de bilete de avion sunt low-cost.
Source: Business24