Proiecte in valoare de 1,2 mil. EUR pentru promovarea turistica a judetului Harghita

Consiliul Judetean Harghita deruleaza 6 proiecte europene, finantate prin Programul Operational Regional, de promovare turistica a zonei. Valoarea totala a proiectelor, care vor fi finalizate in 2014, este de 1,2 mil. EUR.
Gaszpor Istvan, managerul proiectelor a declarat ca acestea sunt axate pe diferite segmente si vizeaza promovarea siturilor istorice din Harghita, a ariilor naturale protejate, a legendelor din judet, promovarea valorilor si traditiilor din Harghita, a portilor secuiesti si promovarea Festivalului de Muzica Veche. 
In urmatoarea perioada vor fi amplasate 347 de indicatoare si panouri turistice in ariile naturale protejate din judet si in diferite locuri, se vor amplasa bannere de promovare a Festivalului de Muzica Veche de la Miercurea Ciuc, care se va desfasura in perioada 11-14 iulie si care a ajuns la cea de-a XXXIII-a editie.
De asemenea, in timpul verii vor fi organizate evenimente de promovare a judetului la Bistrita, Oradea si Bucuresti.
Gaszpor Istvan a subliniat faptul ca fiecare proiect are ca obiectiv cresterea cu 5-10% a numarului de innoptari in judet.

Source: Daily Business