Prestige Tours a fost preluata integral de catre omul de afaceri turc Mustafa Kadiroglu

Agentia de turism Prestige Tours, parte din grupul Happy Tour, a fost preluata integral de omul de afaceri turc Mustafa Kadiroglu, proprietarul turoperatorului Calypso Tour.
Preluarea Prestige Tours a fost anuntata intr-o conferinta de presa, iar valoarea tranzactiei nu a fost dezvaluita.
Prestige Tours va fi integrata in grupul de turism pe care–l conduce Mustafa Kadiroglu, Caly Group, din care mai fac parte, alaturi de Calypso Tour, Casio Air si Sultan Cargo. 
De peste 2 ani, Calypso Tour este partenerul strategic al Prestige Tours pe destinatia Antalya.
In luna ianuarie a acestui an, Mustafa Kadiroglu a preluat 0,99% din actiunile turoperatorului roman, iar din aceasta luna, omul de afaceri devine unic actionar al turoperatorului. 
Planurile omului de afaceri pentru Romania vizeaza dezvoltarea ofertei turistice a turoperatorului, dublarea volumelor de vanzari concomitant cu a destinatiilor operate si focus special pe zona serviciilor, in special cele de lux, segment acoperit foarte bine de catre compania turca. 
Conducerea Prestige Tours va fi asigurata, in continuare, de catre Elena Anghel, actual director executiv al turoperatorului, de asemenea, echipa ramanand in aceeasi formula. 
Anul trecut, Prestige Tours a inregistrat o cifra de afaceri de 10 mil. EUR si o pierdere neta de 449.000 EUR, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului Finantelor Publice. Pentru acest an, Prestige Tours estimeaza o crestere de 6 ori a afacerilor, bazandu-se pe numarul de locuri disponibile pe cursele charter.
Prestige Tours are peste 25 de ani de experienta in turism. Din 2013, Prestige Tours se afla in portofoliul Happy Tour Group, cel mai mare grup de turism din Romania, detinut de fondul de investitii GED Capital Investment. 
Calypso Tour a fost infiintat in 2004 si este unul dintre cei mai mari turoperatori din Turcia. Pe langa Romania, Calypso Tour deserveste tari precum Kazakhstan, Republica Moldova, Serbia, Bulgaria, Kosovo, Ucraina, Liban etc.

Source: Daily Business