Presedintele executiv al Blue Air considera abuziva deschiderea procedurii insolventei

Blue Air a organizat pe 9 octombrie o conferinta de presa, in care presedintele executiv, Sherif Ussama, a declarat ca deschiderea insolventei companiei este abuziva, asigurandu-i pe clienti ca Blue Air va continua operarea si ca programul de zbor nu va fi afectat.

De asemenea, Gheorghe Racaru, directorul de dezvoltare al grupului de firme din care face parte si Blue Air, a precizat ca datoriile la Carpatair au fost achitate in luna martie, iar cele catre compania Service Excellence Solutions in luna mai. In doua – trei saptamani, vor fi achitate si sumele restante catre Tarom si societatea Club Zexe.

Reprezentantii Blue Air au declarat ca suma datorata era de aproximativ 100.000 EUR si nu 200.000 EUR. Coordonatorul departamentul juridic al Blue Air, Luana Stanciu, a precizat ca cererea de recurs a fost depusa saptamana trecuta, iar pe 11 octombrie a fost depusa cererea de suspendare a hotararii de deschidere a procedurii insolventei.

Remus Borza, avocat la Assistance Insolv, compania desemnata ca administrator judiciar in dosarul insolventei Blue Air, a precizat ca Tribunalul Bucuresti a respins pe 6 octombrie contestatia Blue Air la insolventa ceruta de patru creditori si a adaugat ca procesul de restructurare al companiei va continua, astfel incat datoriile sa fie platite.

Potrivit administratorului judiciar, compania are datorii mai mari decat 200.000 EUR, existand inca sase companii, fie de stat fie aeroporturi, la care nu s-au platit taxe, sau alte companii private, la care Blue Air are datorii, dar care nu au cerut insolventa.

Pe 11 octombrie, Assistance Insolv va studia actele si situatia financiara a companiei, pentru a stabili un plan de a achita datoriile, a declarat Remus Borza.

Blue Air este o companie de smart flying cu capital integral privat romanesc, care opereaza zboruri catre peste 50 de destinatii din Europa, cu 4 aparate de zbor SAAB 340 si 11 aeronave de tip Boeing.

Compania a inceput recent un proces de restructurare, prin redimensionarea numarului de zboruri si prin returnarea a 5 din cele 11 aeronave, achizitionat in sistem de in leasing.

In 2009 compania a inregistrat 1,7 milioane de pasageri si o cifra de afaceri de 150 mil. EUR, iar pentru 2010 estimeaza o crestere de aproximativ 40% a cifrei de afaceri.

Grupul de firme Blue Air, detinut de omul de afaceri Nelu Iordache, are 2.200 de angajati si o cifra de afaceri de 500 mil. EUR si cuprinde operatorul Blue Air, compania de constructii Romstrade, ferma La Mosie si lantul de restaurante Self.

Source: Capital