Piata hoteliera din Bucuresti este dependenta de turismul de business

Jonathan Soper, directorul general al Intercontinental Bucuresti, apreciaza ca, in prezent, piata hoteliera din Bucuresti este mult prea dependenta de turismul de business, iar acesta se poate transforma intr-un element de risc in conditiile in care segmentul corporate se confrunta cu o criza financiara de proportii.

Jonathan Soper sustine ca singura modalitate prin care segmentul turismului de leisure ar putea fi revitalizat, sunt investitiile majore in infrastructura, aeroporturi mai mari si o mai buna promovare a obiectivelor turistice.

Intercontinental Bucuresti estimeaza pentru anul acesta o crestere a afacerilor de 10%, dupa ce a incheiat anul 2007 cu incasari de 15 milioane EUR, si un grad de ocupare de 65%, in conditiile in care, anul trecut, gradul mediu de ocupare a fost de 60,3%.

In prezent, Intercontinental opereaza 283 de camere, iar din luna septembrie a acestui an va investi intr-un program de renovare a unitati, care va fi finalizat in 2009 si va spori capacitatea hotelului la 380 de camere.

Source: Ziarul Financiar