Peste 41.000 de romani au vizitat Delta Dunarii, in 2012

In 2012, 41.647 de romani au vizitat Delta Dunarii, cu 2% mai putini decat in 2011, potrivit datelor furnizate de Institutul National de Statistica, INS. Dintre acestia, circa 35.000 de turisti au ajuns pe cont propriu si doar 6.800 prin agentii de turism.
Numarul innoptarilor in Delta Dunarii a fost de aproximativ 167.000, iar la cheltuieli zilnice estimate la 280 RON se poate calcula ca turistii romani au cheltuit in Delta aproximativ 10 mil. EUR.
Acestora li se adauga inca aproximativ 5.000 de turisti straini care se cazeaza la diverse hoteluri si pensiuni, a declarat proprietarul complexului hotelier Cormoran din Delta Dunarii, Cornel Gaina.
In prezent, strainii reprezinta 12-15% din numarul turistilor care se cazeaza in Delta Dunarii, desi in 2008 ajunsesera la 45%, insa in 2009 a venit gripa aviara si strainii n-au mai venit in zona.
Cornel Gaina a precizat ca din cauza crizei financiare, in ultimii ani s-au facut in Delta investitii mici, in general in pensiuni cu 10-12 camere. Mihai Pufulete este unul dintre putinii care au investit mai mult in zona. Acesta a investit peste 12 mil. EUR in deschiderea unui complex turistic cu 120 de camere, 5 sali de conferinta, terenuri de tenis, fotbal si alte facilitati de agrement. El spera sa isi recupereze investitia in 10-12 ani.
In 2012, au ajuns in Delta, prin intermediul croazierelor, circa 21-22.000 de turisti, majoritatea fiind germani, urmati de austrieci si francezi, a declarat Gheorghe Marginean, proprietarul Karpaten Turism.

Source: InCont.ro