Peste 24.000 de hectare de paduri de fag din Romania au fost incluse in Patrimoniul Mondial Natural al UNESCO

Peste 24.000 de hectare de paduri de fag din Romania au fost incluse in Patrimoniul Mondial Natural al UNESCO, cu prilejul celei de-a 41-a sesiuni a Comitetului, care s-a desfasurat pe data de 7 iulie la Cracovia, in Polonia.
Dintre cele 24.679,4 hectare de paduri virgine de fag declarate sit al Patrimoniului Mondial Natural al UNESCO, 24.341,3 de hectare se afla in proprietatea publica a statului si administrate de Regia Nationala a Padurilor – Romsilva, iar 338,1 se afla in proprietate privata.
Initiativa includerii acestor situri in Patrimoniul Mondial Natural al UNESCO apartine Ministerului Apelor si Padurilor, in urma cu 3 ani fiind semnat un protocol de colaborare cu Regia Nationala a Padurilor – Romsilva, Institutul National de Cercetare – Dezvoltare in Silvicultura „Marin Dracea” si organizatiile de mediu WWF – Programul Dunare – Carpati si Greenpeace Romania.
Partenerii in proiect au identificat initial 25 de situri, fiind selectate in final 8 situri valoroase.
Anul trecut, in luna septembrie, o echipa de specialisti ai Uniunii Internationale pentru Conservarea Naturii (IUCN), organizatie mandatata de UNESCO sa certifice aceste situri, a evaluat in teren toate aceste paduri.
Regia Nationala a Padurilor – Romsilva a inclus alte aproape 10.000 de hectare de padure in Catalogul National al Padurilor Virgine si Cvasivirgine, procesul de identificare a altor paduri virgine fiind in derulare.

Source: Wall-Street