Multi proprietari de pensiuni cu 10-30 camere sau minihoteluri cu pana la 50 camere aflate in statiunile turistice de pe Valea Prahovei si in zonele adiacente, Sinaia, Bran, Moeciu, Poiana Brasov, se vad nevoiti sa vanda proprietatile din cauza inaspririi reglementarilor privind conditiile de functionare a spatiilor de cazare si a intensificarii concurentei pe acest segment.
In general, investitorii interesati de achizitionarea acestor unitati au experienta in domeniul ospitalitatii si stiu cum sa le transforme in investitii profitabile sau detin unitati de cazare in alte zone din tara si doresc sa se extinda pe Valea Prahovei.
Directorul de vanzari al agentiei imobiliare Mervani din Brasov, Ciprian Kore, a declarat ca de obicei cele mai cautate pensiuni sunt cele care detin maxim 15 camere, sunt clasificate la 2 sau 3 margarete si au un pret de sub 500.000 EUR.
Directorul agentiei imbiliare Zoltim din Brasov, Zoltan Haller, a declarat ca in general pretul de vanzare al pensiunilor si minihotelurilor variaza intre 500 si 550 EUR/mp construit insa dupa a doua sau a treia revanzare pretul poate creste si la 800 EUR/mp. De asemenea, pentru a atrage investitorii, unitatiile de cazare trebuie sa indeplineasca anumite criterii, printre care aspectul arhitectural al cladirii, functionalitatea, un grad de ocupare anual de aproximativ 50% si acuratetea documentelor juridice.
Amortizarea investitiei dureaza intre 4 si 5 ani, in functie de gradul de ocupare al unitatii.
Source: BIZ