Pelerinajele reprezinta o alternativa la turismul traditional

Potrivit prim-vicepresedintelui Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism, ANAT, Alin Burcea, numarul turistilor care au planificat un pelerinaj in acest an ajunge la 40.000 de persoane, dintre care doar 10.000 apeleaza la agentiile de turism, cei mai multi pelerini calatorind prin intermediul institutiilor Bisericii.

Luand in calcul un cost mediu de 600 EUR al unui pelerinaj extern, Alin Burcea, care este si proprietarul agentiei de turism Paralela 45, estimeaza la 24 mil. EUR, sumele cheltuite de pelerini in afara tarii.

Si Cristian Pandel, proprietarul agentiei Christian Tour, care organizeaza pelerinaje in Grecia, sustine ca principalul operator pe piata de profil este Biserica, adaugand ca, in pofida preturilor cuprinse intre 200 si 1.000 EUR, acest gen de turism este in crestere.

Potrivit purtatorului de cuvant al Patriarhiei Romane, parintele Constantin Stoica, institutia opereaza o agentie de turism cu profil religios, Basilica Travel, prin intermediul careia 3.000 de pelerini calatoresc anual in strainatate, cei mai multi alegand Israelul. Un pelerinaj de 7 zile in Israel costa 740 EUR/ persoana in lunile octombrie – noiembrie, un pachet de 9 zile in Iordania are pretul de 975 EUR/ persoana, in timp ce o vizita de 10 zile in Siria si Liban, prin intermediul Bisericii, costa 550 EUR, plus 1.000 USD, transport aerian inclus.

In Romania sunt doua mari pelerinaje, care dureaza o saptamana, cel de la Iasi, de sfanta Parascheva, care incepe pe 14 octombrie si cel de la Bucuresti, care incepe pe 27 octombrie, de sfantul Dimitrie cel Nou. Potrivit estimarilor jandarmeriei, fiecare pelerinaj atrage aproximativ 1 milion de credinciosi.

Source: 9AM