Patriciu a finalizat o cladire de birouri in Piata Romana, dar 75% este goala

Omul de afaceri Dinu Patriciu, care în 2008 a devenit un proprietar important pe piata de birouri locala prin achizitia fondului de investitii Fabian, a finalizat o noua cladire de birouri, în Piata Romana din Bucuresti, pentru care însa nu a gasit deocamdata decât un singur chirias, astfel ca 75% din cladire este goala.

Cladirea are o suprafata închiriabila de 2.500 de metri patrati, a implicat o investitie de noua milioane de euro si a fost construita pe unul dintre cele mai scumpe terenuri din Bucuresti, care în perioada de boom imobiliar a fost vândut cu un pret de 7.500 de euro/metrul patrat.

“Romana Offices este finalizata si valoarea totala a investitiei este de aproximativ noua milioane de euro. Primul chirias, Contrast Management Consulting & Training, îsi va ocupa spatiul începând cu 15 iulie. În momentul de fata avem negocieri avansate cu alte companii pentru închirierea a doua etaje si jumatate”, a declarat pentru ZF David Hayward, head of Dinu Patriciu Global Services (DPGS) în cadrul biroului din Bucuresti al companiei prin care Dinu Patriciu îsi administreaza businessul imobiliar.

Contrast va ocupa 550 mp din suprafata închiriabila de aproape 2.500 mp a cladirii cu cinci etaje supraterane, dezvoltata cu ajutorul unei finantari obtinute de la Bank of Cyprus.

Patriciu detine în Bucuresti cladiri de birouri cu o suprafata închiriabila de peste 70.000 mp, printre care Cubic Center (Pipera-Tunari), Lakeview (Barbu Vacarescu), Baneasa Business Center, Banu Antonache Office (Floreasca), Cascade Office (Buzesti) si Evo Business Center (Pipera – Iancu Nicolae), fiind unul dintre primii cinci proprietari de pe aceasta piata.

Source: Flux Imobiliar