Paltinu – proiect pentru o noua statiune montana, intre Sacele si Brasov

Luna viitoare va fi suspus spre aprobarea Consiliilor Locale Brasov si Sacele, proiectul statiunii „Paltinu“, care ar urma sa fie construita de la zero, pe Muntele Cailor, intre Sacele si Brasov, printr-un parteneriat intre cele doua municipalitati.

Suprafata noii statiuni este prevazuta la 90-100 ha de teren construibil, patru zone imobiliare, 5.000 de locuri de cazare si 1.000 de locuri de parcare.

Proiectul prevede amenajarea a 120 km de partii de schi, 21 de instalatii pe cablu si un lac artificial cu o suprafata de 2 ha, care sa asigure apa necesara instalatiilor de zapada artificiala. Satul de vacanta ar asigura legaturi cu varfurile Tigaii 1.700 m, Turcu 1.820 m si Paltinu 1.910 m si va cuprinde magazine, zone sportive si de agrement, patinoare, piscine acoperite, terenuri de tenis si chiar zone de pescuit.

In proiect sunt cuprinse trei drumuri de acces catre Bucuresti, cel mai important fiind un drum de 10 km, care face legatura cu DN1B.

Finantarea va fi asigurata prin parteneriate de tip public-privat si prin accesarea fondurilor europene, prin Programul Operational Regional, a declarat primarul Brasovului, George Scripcaru.

Daca proiectul va fi aprobat, urmeaza elaborarea Planului Urbanistic Zonal si intocmirea studiului de fezabilitate.

Source: Monitorul Expres