Oficiul National al Monumentelor Istorice va acorda credite pentru restaurarea cladirilor istorice

Oficiul National al Monumentelor Istorice, ONMI, subordonat Ministerului Culturii si Cultelor, va acorda credite in valoare de aproximativ 700.000 RON, persoanelor fizice sau juridice de drept privat care detin cladiri cu statut de monument istoric. Actul normativ care reglementeaza repartizarea fondurilor este HG 610 din 2003.

Documentatia necesara pentru acordarea creditelor se poate depune pana la 31 ianuarie la sediul ONMI. Pentru obtinerea fondurilor este necesare indeplinirea anumitor conditii, printre care: respectiva cladire sa se regaseasca pe lista monumentelor istorice, proprietarul sa faca dovada unui venit care sa ii permita demararea lucrarilor iar monumentul sa nu faca obiectul unui litigiu. Suma acordata fiecarui solicitant nu depaseste 10% din suma totala de 700.000 RON. Dobanda este de 5% pe an iar termenul de rambursare se stabileste in functie de fiecare monument istoric in parte.

Fondurile gestionate de ONMI sunt obtinute din taxa de timbru de 2% fara TVA, perceputa de la editorii cartilor postale ilustrate, ghidurilor turistice, casetelor video si CD-urilor care prezinta monumente istorice.
Source: Curierul National