Numarul vizitatorilor site-urilor de turism a crescut cu 18% la nivel global, in februarie

In luna februarie 2011, numarul vizitatorilor site-urilor de turism a crescut cu 18% la nivel global, pana la 446 milioane de utilizatori cu varsta de peste 15 ani, reflectand impactul Internetului asupra modului in care se informeaza turistii cand isi aleg vacanta.

Cei mai multi internauti care viziteaza site-urile de turism sunt din Europa si America de Nord, aceste doua regiuni acoperind peste 60% din totalul vizitatorilor site-urilor de profil, potrivit unui studiu realizat de comscore.com si Asociatia de Turism din Asia Pacific, PATA.

Cei mai multi vizitatori au provenit din Europa, aproximativ 36%.

Cei mai activi pe site-urile turistice sunt internautii din Marea Britanie, urmati de cei din Canada, Noua Zeelanda, Irlanda si Olanda.

Majoritatea vizitatorilor, respectiv 208 milioane de vizitatori, aleg sa intre pe portaluri cu informatii generale despre turism.

In luna februarie, site-urile agentiilor de turism au fost vizitate de 181 milioane vizitatori, site-urile hotelurilor au inregistrat 119 milioane de vizitatori, iar liniile aeriene se claseaza pe urmatoarea pozitie, cu 114 milioane de vizitatori.

Potrivit studiului doar 27 de milioane de internauti au efectuat tranzactii online.

25% dintre vizitatori au varste cuprinse intre 25 si 34 ani, 22% au varste cuprinse intre 35-44 ani si 21% au varste intre 15-24 ani.

La nivel global, operatorii din turism au alocat in medie bugete intre 60.000 si 80.000 USD in 2010 pentru promovarea online, se arata intr-un studiu al Universitatii Cornell.

Source: Daily Business