Numarul calatoriilor turistice efectuate de rezidenti a scazut cu 8,2% in 2016

In 2016, numarul calatoriilor turistice efectuate de rezidenti a scazut cu 8,2% comparativ cu 2015, la 17.367.300, iar turistii romani au preferat calatoriile de scurta durata, de mai putin de patru innoptari, si cazarea la parinti, bunici, rude sau prieteni, conform datelor centralizate de Institutul National de Statistica.
Anul trecut, ponderea calatoriilor pentru vacante in total calatorii a fost de 90,1%, in timp ce calatoriile pentru afaceri si motive profesionale au reprezentat 2,6%. Cele mai multe calatorii pentru vacante efectuate in 2016 au fost cele intre 1-3 innoptari.
63,9% dintre romani au preferat cazarea la rude si prieteni, urmata de cazarea in hoteluri si unitati similare cu 15,1%, si cea in alte unitati de cazare – 10,6%.
In calatoriile de afaceri si motive profesionale, turistii romani au ales sa se cazeze in proportie de 38,6% in hoteluri si unitati similare, urmate de cazarea la rude si prieteni – 22,4% si alte tipuri de cazare fara plata 20%.
Luna de varf pentru calatoriile de vacante in tara a fost luna decembrie, cu o pondere de 17,5% din totalul calatoriilor interne, iar pentru cele externe luna de varf a fost luna august, cu o pondere de 25%. Pentru calatoriile de afaceri in tara, luna de varf a fost februarie, cu o pondere de 13% din totalul calatoriilor interne, iar pentru cele externe luna de varf a fost noiembrie, cu o pondere de 21,2%.
In proportie de 99,4% calatoriile pentru vacante in strainatate realizate in anul 2016 au avut ca destinatie tari din Europa, tarile Uniunii Europene reprezentand 95,1% din totalul acestor calatorii.
Numarul total de innoptari aferente calatoriilor realizate in anul 2016 a fost de 67.651400 dintre care 
59.339.000 au reprezentat innoptarile inregistrate pentru vacante. 86,4% dintre acestea au fost realizate in Romania si 13,6% in strainatate.
Anul trecut, rezidentii romani au cheltuit aproximativ 9,781 mld. RON pentru calatorii de vacanta si afaceri, din care 77,6% pentru cele care au vizat destinatii interne. Din totalul cheltuielilor turistice pentru calatorii de vacante in anul 2016, 78,6% au reprezentat cheltuielile pentru calatoriile in tara, iar 21,4% pentru calatorii in strainatate

Source: Economica