Noul sistem de impozitare pentru restaurante si hoteluri va fi aplicat cel mai probabil din primavara anului 2016

Noul sistem de impozitare pentru restaurante si hoteluri nu va mai fi aplicat de la 1 ianuarie 2016, ci cel mai devreme din primavara anului viitor, posibil din luna martie, deoarece actul normativ care va introduce noile impozite nu a fost inca aprobat de catre Parlament.
Pana in prezent, documentul a fost avizat favorabil de catre comisia economica si cea de buget din Senat, cu posibilitatea sa fie aprobat in aceasta saptamana in plenul Senatului.
Parlamentarii vor intra insa in vacanta in luna ianuarie, astfel ca proiectul va putea fi discutat zi in Camera Deputatilor doar din luna februarie, motiv pentru care noile impozite nu vor putea fi introduse mai devreme de primavara anului viitor.
Initiatorul actului normativ, deputatul Mircea-Titus Dobre, a declarat ca proiectul este inregistrat spre dezbatere in regim de urgenta si va deveni aplicabil probabil in luna martie a anului viitor.
Potrivit actului normativ, restaurantele, pizzeriile si shaormeriile din centrul Bucurestiului vor plati, in baza viitorului sistem, un impozit anual pornind de la peste 11.000 RON, in cazul unitatilor cu suprafata de pana la 30 mp, si depasind 38.000 RON, pentru unitati foarte mari, de peste 800 mp, sume comparabile urmand sa achite si localurile din centrul celorlalte mari orase, precum Braov, Constanta, Cluj-Napoca. Pentru baruri si discoteci, cel mai mic impozitul anual in Bucuresti va depasi 5.300 RON, iar in statiuni vor fi impozite diferentiate intre litoral si zona montana.
Un hotel clasificat cu 1 sau 2 stele din centrul Bucuretiului va plati un impozit anual de 223 RON pe loc de cazare in timp ce un hotel de lux, 5 stele, va fi taxat cu 891 RON/loc, in timp ce impozitele pentru hoteluri din alte orase vor pleca de la 135 RON/loc si vor ajunge la circa 580-650 RON/loc.
Pensiunile din orase vor fi taxate cu circa 100 RON mai putin, impozitele din statiunile turistice vor fi mai mici, in schimb hotelurile de 3-5 stele de la periferia micilor orase vor plati mai mult ca in municipii.

Source: Profit