Negocierile cu Casa Regala cu privire la retrocedarea Castelului Peles vor mai dura aproximativ o luna si jumatate

Pe 2 august, ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu, a declarat ca negocierile dintre Guvern si Casa Regala pentru rascumpararea prin despagubire si retrocedarea in natura a unor imobile ar putea fi incheiate in aproximativ o luna si jumatate. De asemenea, Adrian Iorgulescu a solicitat si a obtinut acordul Guvernului pentru ca Ministerul Culturii sa fie singura institutie care negociaza cu Casa Regala asupra acestor imobile. Ministrul Culturii a precizat ca obiectul negocierilor cu reprezentantii Casei Regale sunt Palatul si Domeniul Peles, inclusiv complexele Stavilar si Ceramica, Palatul Foisor, uzina electrica, fostele grajduri regale, Economatul, Palatul Elisabeta si 60 ha de teren, aflate in administrarea Primariei Sinaia.

Palatul si Domeniul Peles vor fi rascumparate de catre statul roman cu 30 milioane EUR, restul imobilelor urmand sa fie retrocedate in natura.

Totodata, s-a propus ca Palatul Elisabeta, aflat in folosinta Casei Regale, sa fie transformat intr-un muzeu al Istoriei Regalitatii Romanesti.

Adrian Iorgulescu a declarat ca Pelisorul nu va fi rascumparat, Casa Regala dorind sa amenajeze in acel spatiu un muzeu.
Source: Adevarul

Abonare la newsletter / Subscribe to our newsletter

Alege lista de distribuție / Chose your list

Lists