Navele de croaziera care trebuiau sa ajunga in Ucraina, vor acosta in Portul Constanta

Peste 40 de nave de croaziera cu turisti americani si germani, care trebuiau sa ajunga in acest an la Odesa in Ucraina, vor evita acest port din cauza situatiei tensionate din zona si il vor inlocui cu Constanta, a declarat Gheorghe Marginean, proprietarul agentiei de turism Karpaten Turism.
Pe data de 20 aprilie, in portul Constanta a ajuns Nava Artania, care a avut la bord 1.051 de turisti americani. Nava a sosit de la Varna si s-a indreptat spre Istanbul.
Turistii straini au de ales, pe parcursul zilei in care nava acosteaza la Constanta, intre o excursie la Bucuresti, una in Delta, o excursie la Histria sau un tur al orasului Constanta, cu degustare de vin la Murfatlar.
Marginean estimeaza serviciile la sol pe teritoriul Romaniei la aproximativ 100  EUR/pasager, ceea ce inseamna ca cei peste 40.000 de turisti care vor ajunge la Constanta, in loc de Odesa, vor cheltui in Romania peste 4 mil. EUR.
In afara navelor de croaziera care vor acosta pe teritoriu romanesc din cauza situatiei politice din Ucraina, Constanta face parte din traseul obisnuit al altor peste 70 de vapoare. 
In 2013, la terminalul de croaziere al Portului Constanta au sosit 69 de nave de pasageri, cu 54.616 turisti la bord.

Source: Mediafax