Marius Usturoiu a castigat in instanta dreptul de a opera hotelul Mercur-Minerva din statiunea Mamaia

Omul de afaceri Marius Usturoiu a castigat in instanta dreptul de a opera in continuare hotelul Mercur-Minerva din statiunea Mamaia, dupa ce contractul acestuia a fost reziliat in toamna anului trecut de Sorin Fati, proprietarul hotelului, decizie luata in contextul intrarii in faliment a agentiei de turism Mareea a carei proprietar era Marius Usturoiu.
Hotararea este valabila pana la solutionarea definitiva in instanta a unor alte litigii dintre cele doua parti. Solutia data este insa executorie, cu posibilitate de apel in 5 zile de la comunicare.
In luna aprilie a acestui an, judecatorii au decis ca hotelul Mercur-Minerva sa ramana in administrarea lui Sorin Fati. Anterior, firma Mareea Hotels, detinuta de Marius Usturoiu, a solicitat la tribunal emiterea unei ordonante presedintiale care sa decida cine va administra pe termen scurt hotelul: proprietarul sau fostul administrator. Tribunalul a respins cererea, cu drept de apel.
La momentul respectiv, Sorin Fati a declarat ca va deschide hotelul in a doua jumatate a lunii mai si il va opera, cel mai probabil, in parteneriat cu o alta persoana din turism. 
Proprietarul a incercat, dupa ce a reziliat contractul cu Mareea Hotels, mai multe variante pentru inchirierea hotelului, ramase, insa, fara succes. De asemenea. Sorin Fati a incercat sa opereze singur hotelul, dar nu a reusit sa aduca turisti. In paralel, hotelul se afla sub sechestru asigurator intr-un dosar de urmarire penala pentru evaziune fiscala pe numele lui Sorin Fati.
In luna septembrie 2015, Sorin Fati a hotarat sa vanda in rate hotelul catre firma Mareea Hoteles, iar antecontractul semnat atunci prevedea un pret de vanzare de 15 mil. EUR, care urma sa fie platit esalonat pe parcursul urmatorilor 26 de ani. Rata anuala pe care Usturoiu urma sa o plateasca era de 500.000 EUR in fiecare din primii 10 ani, urmand sa creasca in urmatorii ani.

Source: Profit