MDRT lanseaza procedura de achizitie a spoturilor de promovare a turismului romanesc

Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, MDRT, a lansat procedura de achizitie a serviciilor de creatie si productie a sase spoturi TV de promovare a turismului romanesc, potrivit noii identitati definite in cadrul brandului national de turism.

Data limita pentru depunerea documentatiei de participare este data de 31 ianuarie 2011 ora 10:00, urmand ca deschiderea ofertelor sa aiba loc in aceeasi zi, la ora 12:00.

Valoarea contractului este de 80.000 EUR, iar procedura de atribuire este cererea de oferte. Evaluarea ofertelor va fi realizata dupa metoda cost/calitate, ponderea punctajului tehnic fiind 40%, iar ponderea punctajului economic de 60%.

Fiecare spot va avea intre 20 si 30 de secunde si va reflecta unul dintre cele sase produse care au stat la baza construirii brandului turistic, circuite culturale, turism in natura, turism rural, city breaks, turism activ si de aventura, turism balnear si de intretinere.

Spoturile vor trebui sa evidentieze elementele de diferentiere a Romaniei ca destinatie turistica, stabilite in urma cercetarilor, si anume, natura intacta, autenticitatea si mostenirea culturala unica.

Finantarea va fi realizata prin Programul Operational Regional, axa 5, operatiunea Crearea unei imagini pozitive a Romaniei ca destinatie turistica prin definirea si promovarea brandului turistic national.

Source: Bloom Biz