Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, MDRT are un buget de 2 mil. EUR pentru manifestarile expozitionale interne si internationale din acest an, care va scadea semnificativ dupa finalizarea procedurilor legate de achizitionarea serviciilor de creatie, proiectare, amenajare si functionare a standului Romania.
Reprezentantii ministerului au precizat ca Romania doreste sa se transforme intr-o destinatie turistica semnificativa la nivel global si, in acest context, pentru o mai buna valorificare a potentialului turistic, MDRT va fi prezent pe parcursul anului 2012 la cat mai multe manifestari expozitionale, spre deosebire de anii precedenti.
Cu acest prilej vor fi derulate campanii de informare si promovare care vor sustine brandul si vor transmite mesaje de promovare catre grupurile tinta.
In acest an, institutia va fi prezenta la 70 de targuri, printre care se numara evenimentele din Austria, Germania, Olanda, Spania, Franta, Danemarca, SUA, Canada, Marea Britanie, Belgia, Italia, Estonia, Israel, Ungaria, Norvegia, Rusia, Ucraina, Emiratele Arabe Unite (Dubai), Polonia, Grecia si Elvetia.
Source: Curierul National