Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, MDRT, a lansat licitatia publica pentru servicii de realizare de obiecte si materiale promotionale cu rol in promovarea brandului turistic al Romaniei.
Valoarea contractului este de 5,51 mil. RON fara TVA, din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operational Regional – Axa 5 – operatiunea «Crearea unei imagini pozitive a Romaniei ca destinatie turistica prin definirea si promovarea brandului turistic national». Criteriul de atribuire este pretul cel mai scazut.
Primul lot prevede realizarea de obiecte promotionale cu o valoare estimata de 5.499.700 RON fara TVA, iar cel de-al doilea se refera la realizarea de materiale promotionale, in valoare de 14.405 lei fara TVA, potrivit MDRT.
Ofertantii trebuie sa depuna, impreuna cu oferta tehnica, mostre pentru obiectele promotionale solicitate in caietul de sarcini. Toate obiectele si materialele promotionale vor fi inscriptionate cu elementele de identitate vizuala a brandului de turism, in conformitate cu recomandarile din Manualul de Brand, precum si cu cele prevazute in manualul de identitate vizuala ale Programului Operational Regional.
Detaliile cu privire la achizitie sunt disponibile in Sistemul Electronic de Achizitii Publice, pe site-ul www.e-licitatie.ro.
Source: Bloom Biz