Lucrarile la Asmita Gardens s-au finalizat dupa cinci ani

Constructorul austriac Strabag a finalizat lucrările la ultimele patru turnuri de locuinţe din cadrul Asmita Gardens, urmând ca săptămâna viitoare să facă recepţia lucrărilor.
Cele 400 de apartamente disponibile vor fi vândute la 900 euro/mp, aproape la jumătate faţă de preţul avansat la început de dezvoltatorii proiectului.
„Strabag a cerut iniţial 8 mil. euro pentru finalizarea lucrărilor, dar într-un final s-au mulţumit cu 1 mil. euro. Preţurile au fost ajustate la noile condiţii de piaţă, respectiv 900 de euro/mp.
Din prima fază mai avem de vândut 11 apartamente dintr-un total de 358 finalizate”, a declarat pentru Capital Remus Borza, managing partenr al Euro Insol, administratorul judiciar al Asmita Gardens, proiect intrat în insolvenţă în octombrie anul trecut.
Cititi articolul integral pe Capital

Source: Flux Imobiliar