Anul trecut, cele aproximativ 280.000 de locuri de cazare din Romania au generat incasari la buget de 7 mil. EUR, respectiv 25 EUR/loc de cazare/an.
Viitoarea modalitate de impozitare a firmelor- care va inlocui impozitul de 3% pe afaceri sau 16% pe profit – va fi o suma fixa de trei ori mai redusa in comparatie cu valorile platite in prezent de catre firme, a declarat ministrului delegat pentru IMM, Turism si Mediu de Afaceri, Maria Grapini.
2% din totalul structurilor de cazare din Romania se afla grupate in Delta Dunarii, cate un sfert la munte si in Capitala (plus resedintele de judet), 13% pe litoral si 30% sunt raspandite prin tara.
In 2012, romani au cheltuit circa 1,5 mld. EUR pentru calatorii de vacanta si afaceri, din care 74,4% pentru cele care au vizat destinatii interne. Din totalul cheltuielilor turistice pentru calatorii de vacante, 75,1% au reprezentat cheltuielile pentru calatoriile in tara, iar 24,9% pentru calatorii in strainatate.
Maria Grapini a precizat ca in forma actuala, impozitul forfetar ar fi de 75 EUR/an/camera de hotel in cazul hotelurilor din Capitala si mai mic in restul tarii.
Impozitul forfetar va fi stabilit ca o suma fixa, in functie de anumiti indicatori pentru fiecare domeniu de activitate, urmand ca firmele sa plateasca mai putin decat daca ar aplica cota de 16% pe profit sau de 3% pe venit, a declarat ministrul Grapini.
Grapini a declarat ca „Romania este una dintre tarile care beneficiaza de la Dumnezeu de resurse naturale, izvoare termale si de apa minerala. Sa punem turismul balnear la locul lui. Trebuie sa vedem cum putem dispune de fonduri europene pentru reabilitarea structurilor balneare si sustinerea celor care investesc in turismul pentru sanatate. Romania trebuie sa fie promovata prin specificitatea ei. Nu mi-a placut sa merg la Herculane si sa vad ca nu exista niciun indicator in ce directie sa te indrepti si este un loc in care in trecut veneau imparati si imparatese, in loc sa se duca la Baden Baden”.
Totodata, Grapini a mai precizat ca Romania trebuie sa valorifice patrimoniul cultural si istoria in industria turismului.
Dintr-un grup de 100 de turisti straini, 65 sunt veniti in scop de afaceri sau participare la congrese, iar 35 sunt veniti in scop particular. Banii pe care strainii ii cheltuie in tara noastra vin de la turistii aflati in scop de business, respectiv 80% din bani. Ponderea cea mai mare o reprezinta cheltuielile pentru cazare, 59,7%.