In acest an la deschiderea sezonului pe litoralul romanesc vor fi disponibile cu aproximativ 10% mai multe hoteluri decat era prevazut initial. Hotelierii de pe litoral sustin ca in acest an de 1 mai vor sosi cu 70-80% mai multi turisti decat in aceeasi perioada a anului trecut, motivul fiind reducerea tarifelor de cazare, cu 15-20% fata de anul trecut in cazul unor hoteluri mai mici.
Tarifele variaza de la 80 RON la 400 RON, pentru trei sau patru zile, la hoteluri si vile de 2 si 3 stele.
La unitatile de cazare de 4 stele, tariful pentru o noapte cu mic dejun inclus ajunge la 250 EUR pentru doua persoane.
Agentiile de turism de pe litoral au precizat ca majoritatea solicitarilor sunt pentru statiunea Costinesti, statiunile din sudul litoralului si Vama Veche.
In apropiere de 1 mai, agentiile de turism au pus in vanzare ultimele pachete pentru Bulgaria si Grecia, unele dintre ele fiind si cu 10% mai ieftine.
Traian Badulescu, purtatorul de cuvant al Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism, ANAT, a declarat ca Bulgaria s-a vandut aproape la fel de bine ca de Paste si estimeaza ca numarul turistilor romani din statiunile bulgaresti va ajunge pe la 10.000.
Source: Evenimentul Zilei