Judetul Brasov promovat prin intermediul infochioscurilor

Agentia pentru Dezvoltare Durabila, ADDJBv si Agentia pentru Dezvoltarea si Promovarea Turismului, ADPT, au achizitionat un sistem interactiv si o aplicatie software care ofera turistilor posibilitatea de a obtine informatii despre obiectivele turistice din Brasov. Infochioscul turistic a necesitat o investitie de 25.000 RON.

Aplicatia soft include o harta a judetului Brasov, cu pictograme reprezentand principalele obiective turistice. Apasand pe aceste pictograme, turistii vor primi date mai amanuntite si imagini ale respectivelor obiective, a precizat directorul executiv al ADDBv, Ionut Tata.

In prezent, programul de promovare a turismului din judetul Brasov cu ajutorul infochioscurilor se afla in faza pilot. Softul este tradus in limbile romana, engleza si germana.

Reprezentantii ADDJBv si ADPT Brasov vor ca, in maximum 5 ani, toate obiectivele turistice din judet sa beneficieze de cate un infochiosc.

Astfel de infochioscuri pot fi amplasate si in structurile de cazare, insa hotelierii sunt cei care trebuie sa vina cu solicitarea, aplicatia soft urmand a fi pusa la dispozitie gratuit hotelierilor, a precizat Tata.

Source: Monitorul Expres