JW Marriott Bucuresti demareaza lucrarile de renovare in 2010

Israelianul Igael Porecki, care a preluat, in luna august, functia de general manager al JW Marriott Bucuresti, are doua obiective principale pe termen mediu, si anume renovarea hotelului si deschiderea celui de-al doilea hotel de pe piata locala pana la finele lui 2012, sub brandul Courtyard, clasificat la 4 stele, al Marriott International.

In 2010 se vor investi 1,4 milioane EUR in renovarea zonelor publice din hotel, a declarat Igael Porecki. In februarie – martie vor fi modernizate ballroom-ul si Vienna Cafe, iar in iunie – iulie va fi renovat restaurantul Cupola, care va avea un concept de steak house, a afirmat Porecki.

Renovarile vor continua si in 2011, cand vor fi vizate, in principal camerele, dar si modernizarea restaurantului Champions, care va avea un concept nou, mai spatios, a mai precizat Porecki.

Totodata, Igael Porecki, impreuna cu managementul unitatii, se va ocupa si de deschiderea, pana la sfarsitul anului 2012, a unui nou hotel Marriott, sub brandul de 4 stele Courtyard. Noua unitate va fi localizata in zona Unirii, in apropiere de JW Marriott si va avea 198 de camere.

Dezvoltatorul acestui proiect este o companie israeliana, Marriott ocupandu-se doar de partea de management. Investitia totala nu este inca cunoscuta, a precizat Porecki, care a adaugat ca, pe viitor, este posibila deschiderea unui hotel Renaissance pe piata din capitala.

Renaissance este brand-ul de 5 stele al Marriott International, care ofera servicii complete, de la biblioteca si centru de business, la piscina, centre de fitness, facilitati de conferinte si banchete.

In primele noua luni ale acestui an gradul de ocupare al JW Marriott din Bucuresti a fost de aproximativ 60%, iar tinta principala pentru 2010 este atingerea unui grad de ocupare de 65%, a declatat directorul general al hotelului bucurestean.

Porecki a precizat ca in 2010 vor fi mentinute preturile din prezent pentru a atinge targetul gradului de ocupare. Cererea a scazut, de la inceputul anului si pana in prezent, in trend cu piata, de pana la 25%. Insa preturile ar putea reveni la valoarea din 2007-2008, o data cu crestere cererii.

Source: Wall-Street